Tuesday, February 8, 2011

Ce le ofer copiilor mei

          O întrebare pe care am auzit-o de sute de ori folosită ca argument pentru contracepţie este "De ce să fac copii? Ce să le ofer ?" Oferă-le şansa de a privi cerul înstelat al nopţii, răsăritul soarelui în dimineţile cu rouă, pomii înfloriţi ai primăverii, pădurea foşnind şi frumuseţea fulgilor de zăpadă.Toate astea sunt "bogăţii" la îndemâna oricărui sărac.Oferă-le bucuria jocului cu lucruri simple, a explorării libere în siguranţă, a mirării în faţa firului de iarbă şi a îmbrăţişării calde de mamă.
         Priviţi cerşetorii şi învăţaţi de la ei că nu se renunţă la viaţă pentru că nu avem posibilităţi materiale.Dacă pe vremea războaielor cu turcii, româncele ar fi gândit aşa, s-ar fi pustiit ţara şi fără iatagane. Gândiţi-vă la mama lui Creangă.a lui Brâncuşi (aceştia sunt primii doi care mi-au venit în minte) şi la multe mame sărace care au dat naştere la genii sau oameni care au avut o ascensiune materială deosebită! Cunoaştem noi viitorul?
         Pentru mamele care vor să fie creştine reamintesc că Dumnezeu este Cel Care pune viaţa în făpturile sale şi Cel Care a dat porunca "Să nu ucizi!". Mântuitorul nu ne-a vorbit în Evanghelii despre responsabilitatea reproducerii ci ne-a spus "lăsaţi copiii să vină la Mine!" şi"nu va îngrijiţi de ziua de ziua de mâine".Citiţi în "Pelerinul rus" cum se simţea în umila lui colibă, cum era inundat de bucuria rugăciunii.Fericirea şi sentimentul împlinirii sunt două lucruri pe care le omul le poate dobândi indiferent de situaţia materială.
          La întrebarea de mai sus aş putea răspunde scurt şi cuprinzător "Viaţa!" dar nu o fac pentru că ştiu că altele sunt adevăratele motive pentru care se folosesc metode de ucidere elegante.
     

No comments:

Post a Comment