Sunday, June 12, 2011

Mângâierea

          Copilul vrea alături de el oameni cu o rugăciune fierbinte. Mama să nu se mărginească la mângâierea simţită, ci să dăruiască în acelaşi timp şi mângîierea rugăciunii. Copilul simte în adâncul sufletului său mngâierea duhovnicească pe care i-o transmite mama lui şi este atras către ea. Simte pază şi ocrotire atunci când mama îl îmbrăţişează în taină prin neîncetata, stăruitoarea şi fierbintea ei rugăciune, şi-l eliberează de tot ce-l apasă.  (Pater Porfirie)
         M-am observat deseori pe mine însămi cum spun copiilor mei "Vino să te iubesc!" şi apoi îi acopăr cu mângâieri şi sărutări. Ştiu că au nevoie şi de acestea, dar am început să-mi pun problema că, primind zilnic aceste mesaje, vor ajunge să confunde esenţa iubirii cu "ambalajul" ei. Trebuie să le vorbesc copiilor (deşi ei văd asta zi de zi, aproape toată viaţa mea fiind practic o slujire) şi despre alte manifestări ale iubirii statornice, cu mult mai importante decât dezmierdările. Acest lucru este extrem de util, mai ales în alegerea unui tovarăş de viaţă. Nu întâmplător învăţătura bisericii insistă pe curăţia relaţiei înainte de căsătorie, altminteri multe "nepotriviri de caracter" pot fi mascate de atracţia trupească, de senzualitate.
        Din perspectivă proprie, iubirea se măsoară în capacitatea de a te jertfi pentru celălalt. Greu de testat aceasta în perioada anterioară căsătoriei. Totuşi, dacă cineva îl iubeşte pe Dumnezeu şi se străduieşte să împlinească poruncile bisericii, avem motive să credem că vom rezista împreună încercărilor vrăjmaşului de a ne dezbina. Pentru a discerne cât mai corect trebuie cerut ajutor de sus. "Rugăciunile părinţilor întăresc temeliile caselor copiilor."

No comments:

Post a Comment