Saturday, March 2, 2013

In amintirea...

 ... trairilor din copilaria mea nu pot:

  • sa imping copiii de la spate sa scrie felicitari, poezii sau scrisori care sa satisfaca nevoile emotionale ale altora
  • sa le interzic sa atinga pisici maidaneze (le-as rapi o mare bucurie)
  • sa pun babetica la gatul copiilor daca ei o refuza (m-au enervat accesoriile care-mi aminteau ca eu nu am dexteritatea celolalti, parca voiau sa marcheze un handicap)
  • sa insist sa-i acopar cu patura daca ei sustin ca le e cald (am patit-o deseori la bunici: lor le era racoare, iar eu ma topeam de cald)
  • sa-i dau strampi lui Grigo cand il vad cum se chinuie din cauza senzatiei pe care o are cand ii poarta (cu mine era jale daca ma imbraca cineva si simteam maneca rasucita putin sau strampii facand cute pe picior) - toata iarna a trecut-o cu sosete.
  • sa-i pun sa lucreze suplimentar la vreo materie (si asa sunt prea multe de invatat la scoala din categoria celor care simt eu ca nu-i intereseaza, deci se silesc destul)
  • si mai ales nu pot sa-i consider niste fraieri care nu pricep relatiile dintre adulti (cica nu fac bine impartasindu-le din problemele mele, dar mie mi se pare bine ca ei sa stie de ce reactionez intr-un anumit fel fata de unele persoane, de ce am retineri fata de altele etc)
  • astea sunt asa, la o prima strigare, cateva din "razbunarile" pe trecut 

14 comments:

  1. perfect (dar perfect) de acord la toate, minus aia cu impartasitul trairilor tale de adult. Ok, una e sa le zici "acum n-am chef de joaca, sunt suparata pe matusa x/pe tata/pe bunica", alta e sa-ti transformi copilul (mai ales vreuna din fetlee mai mari) in confident. Eu am fost in postura asta in copilarie si serios ca e f daunatoare atat pt relatiile tale cu copilul respectiv, cat si pt viitoarele lui relatii interumane.

    ReplyDelete
  2. Nu confident, dar, de exemplu mi s-a parut binevenita o explicatie a faptului ca evitam constant vizitele la o ruda noastra care a avut o viata mai usuratica. Copiii deja incepusera sa ma prveasca ciudat, mai ales ca persoana in cauza era dragalasa.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Personal nu as fi ales asa. O data pt ca mi se pare corect sa judeci o pers dupa ceea ce este in relatie cu TINE (copiii tai), nu cu altii. Daca e draguta cu mine/ei, treaba ei ce face si cu cine (evident, atata timp cat nu-i vb despre ceva vizibil pt copii). In al doilea rand, daca intr-adevar as fi considerat de cuviinta s-o evit, as fi preferat un motiv neutru, chiar de tipul "noi (parintii) nu ne simtim confortabil in prezenta ei", decat cel real care, pana la urma, e o eticheta bazata pe judecarea aproapelui (si chiar daca tu stii ce zici si ai motive reale, e f posibil ca un copil sa nu aiba suficienta finete in a discerne diferenta intre... pacat si pacatos. Iar MODELUL bazat pe judecare, odata insusit, e f greu de dezradacinat... din nou vb din proprie exp). Dar asta-i doar viziunea mea...

      Delete
    2. Judecata ca pacat e altceva decat discernamantul (judecata) de a-ti alege anturajul. Inseamna a te scarbi de omul respectiv, a-i pune etichete, a nu intrezari vreo posibilitate de schimbare in bine a lui.

      Nu pot da mai multe detalii, dar simteam ca le inraureste pe fete prezentand mereu un anumit fel de a evalua situtiile vietii si exprimand cu voce tare tot felul de sminteli.

      Oamenii care au pacate de moarte pe care nu le regreta (ba chiar se mandresc cu ele) defel au o duhoare a lor, molipsitoare mai ales la copii, care iau de bune modelele adultilor cu care vin frecvent in contact.

      Delete
    3. in fond aceast triaj il facem din cauza neputintei noastre, fiindca ne ia valul usor...

      Delete
    4. "in fond aceast triaj il facem din cauza neputintei noastre" - te cred, am mai spus. Dar esti sigura ca ei au prins corect mesajul asta si nu a ajuns la ei varianta cealalta, mai tentanta, tip "noi, astia buni, nu ne amestecam cu ei, aia rai"? Pt ca mie faza cu neputinta mi se pare destul de subtila pt o minte de copil, pe cand aia cu etichetarea destul de "naturala"... daaar poate ii subestimez eu :)

      Delete
    5. Nu e vorba de a prinde sau nu, fiindca se poate verbaliza ceea ce vrei ca ei sa prinda. Adica nu fac aluzii, ci vorbesc direct si tot direct prezint si pericolul judecarii aproapelui. A nu cunoaste pacatul aproapelui nu e echivalent cu vindecarea acestei patimi.
      Firea omului inclinata spre pacat (si implicit spre judecata) o au toti oamenii (deci si copiii mei), nu cred sa se fi nascut cineva despatimit :)

      Delete
  3. legat de strampeni, noi suntem fani. Nici nu stiu cate zeci de perechi am pt. toti patru. Si baiatul de 8 ani e fan strampeni, doarme si noaptea pe sub pijamale cu ei, ca sa fie sigur ca si-i gaseste dimineata :)))

    ReplyDelete
  4. noi suntem c descaltarea, dezbracarea etc.

    ReplyDelete
  5. Inteleg foarte bine la ce se refera Ilinca si confirm si eu ca e daunator ca mama sa isi transforme fiicele in confidente, indiferent de varsta lor. Eu eram in liceu si in facultate cand au inceput problemele intre ai mei si mama mea, pentru ca nu avea pe cineva mai apropiat, imi povestea toate problemele dintre ei. M-au marcat si m-au impovarat foarte mult aceste discutii si chiar mi-au marcat relatiile cu ceilalti.

    ReplyDelete
  6. Doamne ajuta!

    Doresc sa cer si eu sfat, baiatul meu care este in clasa a VI-a nu a vrut sa duca martisoare la colege, doar la profesoarele cu care a avut ore, in 01.03, nu l-am fortat desigur..Dirigintei nu i-a venit a crede, si i-a spus ca in 8 martie , ca "pedeapsa" trebuie sa aduca la fete cate o ciocolata...acuma nici eu nu mai stiu cum sa procedez...copilul nici atata...daca duce ciocolata, o face cumva fortat...daca nu duce, iarasi se va simti aiurea , ca nu a respectat "pedeapasa"..el dar si eu suntem bulversati...Ce parere aveti, cum ar trebui procedat in acest caz.

    Multumesc,
    Angela

    ReplyDelete
  7. Imi displac pedepsele in general si imi displace si ideea de a coordona in cele mai intime aspecte viata altuia. Prin urmare nu inteleg cum poti forta un om sa daruiasca ceva, cand el nu simte nici un imbold interior spre asa ceva.

    Bag mana in foc ca nici o fata nu se va bucura (emotional vobind, nu la nivel de papile gustative) de ciocolata adusa din obligatie.

    Asta gandesc eu, faceti cum credeti...

    ReplyDelete
  8. Angy,
    Din nefericire, unii pedagogi din scolile copiilor nostri sunt si ei foarte bolnaviori sufleteste. Cum sa facem , oare, sa imblanzim capriciul profesoarei, sa usuram copilul de presiunea pedepsei si sa putem totodata marturisi ai Cui fii suntem noi?
    Ai putea, Angy, sa mergi la scoala si sa vorbesti cu profesoara si sa explici cu blandete ca baiatul e mic de ani si timid si nu poate face inca aceste gesturi, ca nici tu, mama lui, nu il incurajezi. Dar ai putea s-o asiguri , ca sa nu o ranesti, ca anul viitor vei vorbi cu el dinainte. Baiatul e prea mic sa rezolve aceasta situatie, iar profesoara il poate rani la orele de curs. Interventia ta blanda si iubitoare ar putea sa ajute nespus de mult pe doamna profesoara.
    Cred totusi ca e prea mult pentru biata diriginta sa-i spui ca 8 martie este simbolul abolirii valorilor traditionale ale familiei in spiritul ateu comunist si ca nu poti fi de acord cu ea. Ai intra in discutii contradictorii si nu ar ajuta cu nimic.
    Doamne, ajuta sa fie bine cu Angy si cu baiatul ei. Amin.

    ReplyDelete
  9. Doamne ajuta,multumesc pentru sfaturi!

    Domnul sa ne calauzeasca pe toti.

    Angela

    ReplyDelete