Monday, March 11, 2013

Mangaietorul

Rusine-mi este sa marturisesc, dar de vreo 20 de ani de cand spun rugaciuni citite se petrecea cu mine urmatorul fenomen: rugaciunile incepatoare ma plictiseau grozav, le consideram un fel de adaos cvasiinutil la rugaciunea de baza. Astfel ca le spuneam mecanic, ba uneori, in criza de timp, aveam nesimtirea sa sar peste ele ca sa ajung in miezul problemei.

Azinoapte, insa, intimp ce o alaptam pe Elena si tot incercam sa fac o rugaciune pentru sufletul meu amarat, "Imparate ceresc" mi s-a parut mai dulce ca niciodata. De unde pana acum parea ermetica pentru mine, deodata am simtit ca e exact ce-mi trebuie: ce mangaiere mai mare pot sa cer decat aceea de la insusi Mangaietorul? Daca m-as face Lui salas, s-ar termina cu toate durerile si as radia numai bunatate, iar cei de aproape ai mei m-ar vedea ca pe un izvor de binecuvantare (nu de agitatie si stres , asa cum ma prezint acum).

Cum am avut ragaz, pe parcursul zilei, am tot repetat din minte rugaciunea catre Mangaietorul si de fiecare data mi s-a parut la fel de vie si draga sufletului meu. Nu-mi pare rau decat ca in viata mea descopar atat de tarziu comori pe langa care am trecut (zeci de ani) cu nesimtire.

Cred ca aceste momente deosebite in care se mai face lumina in cate un colt de suflet se datoreaza in cea mai mare parte rugaciunilor parintelui duhovnic.

2 comments:

  1. Si mie mi se intampla sa am starea aceasta...de nerabdare in citirea rugaciunilor incepatoare pentru a trece direct la un acatist...insa de multe ori asta depinde de ragazul care il am pentru rugaciune;spun ragaz, pentru ca oricum timpul pe care mi-l dedic rugaciunii e prea scurt fata de timpu rapit de late treburi din timpul zilei;insa in cazul tau stresul si nervozitatea vine si din lipsa somnului.Ma bucur ca ai descoperit frumusetea unei rugaciuni.

    ReplyDelete