- Mi-am amintit vag de o pilda pe care mi-o spunea un coleg de liceu, cu un mascarici care venea in fata icoanei Mantuitorului si facea jonglerii. Lumea se scandaliza, dar Domnul nu se scarbea de fapta lui, fiindca gandul lui era sa-l bucure pe Hristos cu ceea ce putea el face. Extrapoland, m-am hotarat sa imi manifest dezacordul cand cineva cunoscut critica habotnicia vreunei surori. Poate habotnicia aceea e felul in care intelege ea sa-si manifeste dragostea de Dumnezeu si grija de a nu-l mahni prin purtari exterioare. Daca omul e bine intentionat va depasi stadiul in care pune accent pe forme si va trece la etapa in care va face cum spune Mantuitorul "acestea trebuia sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati."
- In cele ale bisericii nonconformismul e o cale periculoasa. Imi plac caile batatorite si sigure, ma odihneste si respectarea literei, fiindca, sincera sa fiu, duhul inca nu m-am deprins sa-l simt intotdeauna si mi-a teama sa nu ma insel. Ma impac bine cu conservatorismul.
- Daca sotul spovedeste pe cineva nu inseamna ca neaparat trebuie sa fiu si eu prietena cu persoana respectiva. Nu e nevoie sa ma fortez sa am atitudinea asta fata de persoane cu care nu am afinitati evidente. Trebuie sa o privesc intr-un fel ca pe o relatie de serviciu. In fond, si el e "numai un martor" la spovedanie si ar trebui sa se puna la adapost de subiectivisme omenesti ca sa poata vorbi de la Dumnezeu.
Sunday, June 14, 2015
Ganduri de saptamana asta
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Doamne ajuta, m-am intalnit si eu cu pasajul mentionat de tine cu mascariciul, in cautarile mele, pentru o tema "talantii", pe care am discutat-o cu parintele duhovnic, in cadrul grupului catehetic pe care parintele nostru il face cu parintii...
ReplyDeleteArticolul este invocat de "monahul Nicolae dela Rohia" (Steinhardt), intr-un articol din 1987, publicat in revista "Mitropolia Olteniei". Este vorba de un fragment dintr-o nuvela a lui Anatole France, in care se povesteste cum seara, dupa o zi de truda si tumbe, un mascarici intra intr-o mareata catedrala, "isi scoate din traista uneltele lui de pehlivan si incepe a inghiti foc si a face tot soiul de nazdravanii in fata icoanei Maicii Sfinte cu Pruncul in brate, spre indignarea paracliserului, care se pregatea sa-l alunge cu aspra admonestare daca nu ar fi vazut, infiorandu-se, cum Preacurata coboara din icoana spre a-i sterge saltimbancului sudoarea de pe frunte cu propria-i marama, in vreme ce Pruncul rade si bate din palme". Si, continua cel ce s-a convertit la crestinism in inchisorile comuniste, "intr-un fel ori altul suntem mascariciul de la Notre-Dame si toti slavim pe Hristos numai pe masura darului, puterii si priceperii noastre, potrivit stilului nostru, cum ar zice Blaga". Cu alte cuvinte, cu siguranta vom fi si noi surprinsi la judecata sa vedem cum merg inaintea noastra persoane care au bucurat mult inima Domnului prin lucrarea lor, chiar daca nu era una explicit sau manifest religioasa. » Mi-a placut mult aceasta pilda.Angela